Ce este apostila
Apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 certifică autenticitatea semnăturii și a ștampilei de pe un act public, ca să fie recunoscut în alt stat parte fără supralegalizare. România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 66/1999. Apostila o aplică o autoritate a statului emitent, nu traducătorul.
Cine o aplică în România
- Instituția Prefectului — pentru actele oficiale administrative, de exemplu certificatele de stare civilă;
- tribunalele — pentru hotărâri judecătorești și alte acte judiciare;
- Camerele Notarilor Publici — pentru actele notariale, inclusiv legalizarea semnăturii traducătorului.
Document străin: întâi apostila
Dacă un act străin are nevoie de apostilă, aceasta se obține în țara de origine înainte de traducere. Traducerea cuprinde apoi și apostila, cu toate rubricile; adăugată ulterior, de regulă trebuie tradusă separat.
Între statele UE: Regulamentul 2016/1191
Pentru anumite acte publice — naștere, căsătorie, deces și altele — Regulamentul (UE) 2016/1191 elimină legalizarea și apostila între statele membre și introduce formulare multilingve care pot evita traducerea.
Este valabilă traducerea mea autorizată în alte țări UE?
Traducere autorizată în România: cine o face și ce trebuie să conțină
Traducere românească folosită în străinătate
Traducerea legalizată este un act notarial, deci apostila pe ea o aplică Camera Notarilor Publici. Dacă țara de destinație o cere, confirmați înainte cu autoritatea care primește documentul.
Citiți și: Traducerea documentelor ucrainene și sovietice: 7 locuri unde apar greșeli
Citiți și: Traducerea diplomelor pentru recunoaștere: 6 reguli pe care le așteaptă organismele